Regulament utilizare retea ITnet
Aceste reguli de utilizare a retelei si/sau serviciilor ITnet sunt valabile pentru toti Beneficiarii serviciilor ITnet sau tertilor, care folosesc reteaua si/sau serviciile ITnet ca mediu de comunicare. ITnet nu accepta nici un abuz direct sau indirect prin folosirea retelei sale, indiferent daca abuzul este generat de Beneficiarii serviciilor ITnet sau de catre orice terti care folosesc reteaua ITnet ca mediu de comunicare.
Definitii:
Abuz sau folosire ilegala a retelei - generarea unui trafic neobisnuit de mare, avand ca scop sau ca efect supraincarcarea conexiunii unui server a utilizatorilor internet, epuizarea resurselor serverelor sau blocarea accesului utilizatorilor legitimi.
Acest tip de abuz definit mai sus este denumit in continuare „flood”. Orice e-mail - comunicare prin intermediul postei electronice, expediata catre adresa unui destinatar care nu a solicitat si nu a confirmat in mod expres dorinta de a primi astfel de mesaje. E-mail-urile nesolicitate includ, insa nu se limiteaza la: reclame, sondaje de opinie, oferte promotionale, orice alte oferte indiferent de natura acestora etc. Aceste tipuri de mesaje sunt denumite “Unsolicited Broadcast Email”/”Unsolicited Comercial Email” si vor fi denumite in continuare “SPAM”. Orice activitate avand ca scop sau ca efect accesul, obtinerea si/sau modificarea de informatii/resurse care nu au un caracter public. Aceste tipuri de activitati includ, insa nu se limiteaza la: exploatarea breselor de securitate ale oricarui calculator conectat la Internet, cautarea breselor de securitate a oricarui calculator conectat la Internet, folosirea de servicii tip “proxy” fara acordul proprietarului acestor servicii. Transmiterea, distribuirea si stocarea de materiale, informatii de orice natura, utilizarea fara drept, in orice mod sau orice alte activitati prin care sunt incalcate dispozitiile legilor in vigoare, inclusiv incalcarea oricaror drepturilor de proprietate intelectuala/industriala (copyright), marci de comert, de fabrica sau de servicii. Transmiterea, distribuirea si stocarea de materiale, informatii avand caracter explicit sau implicit obscen, pornografic, descriminatoriu, rasist sau care incalca orice dispozitii legale in materie.
Reguli de utilizare:
Reteaua ITnet poate fi folosita de catre Beneficiarii sai pentru a se conecta la alte retele, iar Beneficiarii retelei/serviciilor ITnet inteleg ca trebuie sa se conformeze tuturor regulilor de utilizare a oricaror retele. Orice incercare de incalcare, cu sau fara intentie, a securitatii retelei ITnet sau a oricarei alte retele conectate la Internet sau orice incercare de abuz sunt interzise. Beneficiarii retelei si/sau serviciilor ITnet inteleg ca ITnet nu controleaza informatiile care circula prin retea. Orice supraincarcare a retelei ITnet prin activitati de tip SPAM, flood sau orice alt procedeu similar, indiferent daca acestea sunt rezultatul infectarii cu orice virus sau utilizarii oricarui soft/program informatic ce conduce la efecte similare, va fi considerata o folosire neautorizata a retelei ITnet si este interzisa. In mod similar, folosirea de “IP multicast” fara permisiunea ITnet este interzisa. Beneficiarilor ITnet sau oricaror terti care folosesc reteaua ITnet le este interzis si nu trebuie sa permita la randul lor folosirea retelei si/sau a serviciilor ITnet pentru a trimite SPAM-uri sau pentru a comite acte ori fapte care au ca scop sau ca efect orice abuz de utilizare a Retelei si/sau serviciilor ITnet, frauda sau activitati interzise potrivit dispozitiilor legale in vigoare sau potrivit prezentelor reguli de utilizare a Retelei si serviciilor ITnet.
In cazul in care se trimit e-mail-uri in masa, expeditorii trebuie sa aiba si sa pastreze dovezi concludente si pertinente care sa demonstreze solicitarea/aprobarea prealabila a fiecarui destinatar de a primi astfel de mesaje. Pentru evitarea oricarui dubiu, orice astfel de solicitari sau aprobari ale destinatarului trebuie sa fie anterioare oricarei astfel de trimiteri (comunicari electronice) efectuate de expeditor. Daca astfel de dovezi nu exista, ITnet poate considera, dupa propria sa apreciere, ca aprobarea nu a fost obtinuta si va considera abuziva utilizarea retelei/serviciilor. ITnet nu este responsabil pentru continutul nici unui mesaj, indiferent daca mesajul a fost trimis de catre un Beneficiar ITnet sau de un tert.
Beneficiarilor ITnet le este interzisa folosirea oricarui serviciu de tip “proxy” fara acordul proprietarului acestui serviciu. In anumite cazuri, in functie de propria sa apreciere, ITnet poate bloca traficul spre/dinspre anumite IP-uri ce nu fac parte din reteaua ITnet, daca se considera ca acele IP-uri sunt folosite pentru a distribui SPAM, flood, sunt “open relay” sau sunt folosite pentru a obtine acces la orice resurse care nu au caracter public. In aceste cazuri nici un client nu va mai putea trimite/primi trafic de la adresele respective. ITnet poate bloca traficul care se face pe un anumit port TCP/IP daca Beneficiarul sau alti terti folosesc aplicatii care fac “flood“ folosind portul respectiv sau acel port este susceptibil de a favoriza transmiterea de virusi sau orice alt tip de trafic care ar putea afecta reteaua si/sau orice serviciu ITnet. Beneficiarii care folosesc legatura la reteaua ITnet pentru activitati ce incalca orice dispozitii legale in vigoare la momentul respectiv sau orice prevederi prezente sau viitoare ale Regulilor de utilizare a Retelei si/sau serviciilor ITnet le poate fi suspendat serviciul furnizat pe o perioda nedeterminata imediat din momentul constatarii, fara notificare, in functie de gravitatea faptelor si/sau in functie de afectarea Retelei ori serviciilor ITnet. Daca furnizarea serviciului este suspendata, ITnet va incerca sa contacteze Beneficiarul cat mai curand posibil, pentru a-l informa despre situatia aparuta.
ITnet va investiga plangerile/sesizarile/reclamatiile referitoare la astfel de incidente, primite de la terti si va coopera cu institutiile/autoritatile publice pentru detectarea cauzelor si autorilor acestor incidente. Daca ITnet primeste o plangere/sesizare/reclamatie/solicitare referitoare la un Beneficiar, client ori partener al unui Beneficiar sau orice alt utilizator, indiferent de titlul in baza caruia este folosita Reteaua si/sau serviciile ITnet sau ale Beneficiarilor, ITnet poate transmite respectiva plangere/sesizare/reclamatie/solicitare catre Beneficiar pentru a fi rezolvata sau o poate transmite autoritatilor/institutiilor publice abilitate sa o investigheze/solutioneze. Beneficiarul are obligatia sa configureze echipamentele sale astfel incat acestea sa nu raspunda la cereri ARP venite din reteaua ITnet pentru alte adrese IP decat cele alocate de catre ITnet. In acest scop clientul este obligat: Sa nu seteze pe interfetele direct conectate la reteaua ITnet alte adrese IP decat cele alocate si comunicate de catre ITnet. In aceasta categorie intra si adresele IP folosite de catre Beneficiar in reteaua locala si care nu sunt separate printr-un echipament Layer 3 (router) de reteaua ITnet sa nu activeze pe nicio interfata direct conectata cu reteaua ITnet optiunea "proxy-arp" si o va dezactiva pe echipamentele care o au activata in mod implicit (de exemplu routerele marca Cisco) sa nu raspunda la cereri de tipul BOOTP, DHCP si alte cereri de configurare venite din reteaua ITnet. Daca se folosesc astfel de servicii pentru reteaua locala a Beneficiarului, acestea trebuie dezactivate pe interfata direct conectata la reteaua ITnet sa nu trimita spre reteaua ITnet cereri de modificare a rutelor pentru alte adrese de IP decat cele alocate de catre ITnet sau apartinand Beneficiarului. Nu se vor activa/folosi pe interfetele direct conectate la reteaua ITnet protocoale de anuntare dinamica a rutelor, altele decat cele convenite cu ITnet, si se vor dezactiva protocoalele de tip RIP/OSPF. Sa nu trimita spre reteaua ITnet pachete de tipul "ICMP redirect" pentru alte adrese IP decat cele alocate de catre ITnet. Sa evite trimiterea spre reteaua ITnet a altor pachete de tip “broadcast” decat cele strict necesare (tipul ARP), acestea din urma trebuind sa respecte un algoritm de marire a intervalului de interogare, care sa ajunga la peste 1 (una) secunda in cazul in care nu se primeste raspuns.
Recomandari:
Beneficiarul trebuie sa ofere si sa tina la curent ITnet cu orice modificare a persoanelor si adreselor de contact ce pot solutiona problemele descrise in prezenta anexa. Beneficiarul trebuie sa impuna angajatilor, clientilor si oricarui utilizator obligatia de a respecta aceste Reguli.
Cand Beneficiarul trimite mesaje de e-mail (post electronic) catre o lista de destinatari, trebuie sa se asigure ca are confirmarea fiecarui destinatar din acea lista. Beneficiarul trebuie sa investigheze rapid orice plangere care a fost primita de la ITnet si sa comunice urgent, acestuia din urma, raspunsul.


















